Am un copil dislexic – Ce am de făcut pentru a-l ajuta la școală?

123edu noiembrie 27, 2015 Copiii și școala

Am un copil dislexic – Ce am de făcut pentru a-l ajuta la școală?

 

După ce ți-am dezvăluit deja principalele semnale de alarmă ale dislexiei, prezentate pe larg în ”Cum să recunoaștem dislexia?”, urmează să continuăm pe aceeași temă.

Ne adresăm în principal părinților ce au copii în școala primară. Împreună, vom descoperi cum îi putem ajuta pe cei mici să se descurce mai bine la teme, atunci când problema lor se numește DISLEXIE.

Raportul dintre părinte și copilul dislexic

Un lucru pe care trebuie să-l înțelegem, este că nu toți copiii care prezintă comportamente similare dislexiei, suferă de această deficiență. Unii recuperează spontan dificultățile inițiale. Și în scurt timp își ajung din urmă restul colegilor, fără să mai dea semne că ar fi trecut printr-un impas.

Din motive similare, înainte să ne grăbim cu o diagnosticare, este important să așteptăm ca cel mic să treacă măcar de clasa 1, poate și de clasa 2. Dacă după mai multe luni de școală, încă nu reușește să învețe literele, să citească și să scrie corect, abia atunci ne putem adresa specialistului. După caz, medicul pediatru, logopedul sau psihologul, după o evaluare atentă, va pune un diagnostic.

Din clipa în care cei mici vin pe lume, părinții sunt primii care încep să le observe comportamentul. Pe măsură ce cresc, asistă la diverse modificări referitoare la felul în care copilul acționează și reacționează (atitudine, stări sufletești, performanțe școlare, etc.).

Familia și mai ales copilul nu trebuie să privească această tulburare de învățare ca pe o rușine. Dislexia, înainte de a fi o deficiență neurobiologică, descrie un anume comportament. Este considerată unul dintre numeroasele moduri de a fi, atât de diferențiate de la o persoană la alta, cu bune și cu rele.

Cum îmi pot ajuta copilul dacă este dislexic?

Este fundamental să venim în sprijinul copilului nu doar pe parcursul etapei de evaluare și diagnosticare, ci și pe întreaga perioadă de recuperare școlară. Trebuie să ne implicăm direct în efectuarea temelor la limba română și la matematică, dar și să ne încurajăm copiii către activități școlare și extracurriculare, vitale pentru dezvoltarea echilibrată a autostimei.

În prezent, avem la dispoziție variate posibilități și instrumente care pot ajuta copiii să depășească obstacolul. De la tratamentele logopedice și de stimulare, efectuate în cabinetele de specialitate sau la domiciliu, până la aplicațiile online, ”intervențiile” au menirea să ușureze munca celui mic și să-i favorizeze progresele.

Un pas important spre vindecare îl reprezintă atitudinea familiei. Sub nicio formă, nu trebuie să ne descurajăm ori să ne lăsăm copleșiți de situație. Fără să mai pierdem vremea, îndrumați de cadrele didactice din școala primară și de specialiști, ne vom defini cea mai potrivită cale de atac.

Cu cât acționăm mai rapid, cu atât avem mai multe șanse să reducem din consecințele nefaste. Reușind să-l stimulăm la nivel cognitiv, vom putea preveni și repercusiunile pe plan psihologic. Pentru că adeseori, copilul dislexic trece prin momente de frustrare și stări depresive.

Recomandări practice pentru părinți

Primul pas spre vindecare este condiționat de interacțiunea părinte-copil și de raportul care există între cei doi. În modul cel mai sincer, trebuie să ne apropiem de cei mici, să încercăm să le înțelegem trăirile și vorbind pe înțelesul lor, să le explicăm stările prin care trec.

De exemplu, un copil cu dificultăți la citit, nu înseamnă că este dezinteresat de limba română. Sau dacă pur și simplu nu reușește să memoreze tabla înmulțirii, nu vom înțelege că nu-i place matematica.

Putem începe cu programarea unei rutine zilnice în efectuarea temelor, lăsându-i spațiu și pentru activitățile extrașcolare sau joacă. Copilul dislexic trebuie să depună mai mult efort intelectual acasă, comparativ cu restul colegilor.

O altă recomandare ar fi să-i împarțim timpul destinat lecțiilor în reprize mai scurte, tocmai pentru ca el să nu se simtă copleșit. Când copilul are o tulburare de învățare, se simte descurajat în fața prea multor teme și nu găsește motive să le facă.

De asemeni, îi putem arăta pe cel mic cum să se corecteze singur la temele scrise. Și de câte ori reușește să rezolve exerciții de matematică și de limba română într-un mod satisfăcător, îl vom lăuda, subliniind faptul că este capabil să se descurce singur. Fiind mai încrezător, treptat, își va câștiga independența.

Aparent, creșterea unui copil dislexic se poate dovedi o misiune imposibilă. Dar pentru o recuperare mai rapidă, îi vom arăta că este iubit și dorit de familie, că prezența sa nu înseamnă o povară și mai ales că nu este un bolnav incurabil, ci că poate fi la fel ca ceilalți copii de-o seamă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *